ALOCAȚII acordate de Primărie pentru copii, de până la 428 de lei! Care sunt CONDIȚIILE DE ACORDARE ale acestora!

2442
0
DISTRIBUIȚI

Alocația pentru susținerea familiei a fost instituită de administraţiile locale ca formă de sprijin pentru familia/persoana singură cu venituri reduse care are în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani, dacă aceasta realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 530 lei.

Familiile care au în întreținere copii de vârstă școlară beneficiază de alocație în condițiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învățământ organizate potrivit legii, cu excepția celor care le întrerup din motive medicale, și nu înregistrează absențe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea sub 8 a notei la purtare.

Pentru familiile care au în întreținere copii de vârstă școlară cu handicap grav sau accentuat și care nu frecventează o formă de învățământ, organizată în condițiile legii, alocația se acordă cu condiția prezentării certificatului de încadrare într-un grad de handicap și a dovezii eliberată de către secretariatul comisiei pentru protecția copilului, prin care se atestă faptul că respectivul copil nu poate fi înscris în nicio formă de învățământ, prevazută de lege.

CUANTUMUL ALOCAŢIEI PENTRU SUSŢINEREA FAMILIEI  este stabilit diferențiat, în funcție de veniturile familiei și numărul de membrii ai acesteia, astfel:

Pentru familia formată din soţ-soţie sau bărbatul şi femeia necăsătoriţi al cărei venit net lunar/membru de familie se situează până la 200 de lei:
82 de lei pentru familia cu un copil
164 de lei pentru familia cu doi copii
246 de lei pentru familia cu trei copii
328 de lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.

Pentru familia formată din soţ-sotie sau bărbatul şi femeia necăsătoriţi al cărei venit net lunar/membru de familie se situează între 201 şi 530 de lei:
75 de lei pentru familia cu un copil
150 de lei pentru familia cu doi copii
225 de lei pentru familia cu trei copii
300 de lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.

Pentru familia monoparentală formată din persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia al cărei venit net lunar/membru de familie se situează până la 200 de lei:
107 lei pentru familia cu un copil
214 lei pentru familia cu doi copii
321 de lei pentru familia cu trei copii
428 de lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.

Pentru familia monoparentală formată din persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia al cărei venit net lunar/membru de familie se situează între 200 şi 530 de lei:
102 lei pentru familia cu un copil
204 lei pentru familia cu doi copii
306 lei pentru familia cu trei copii
408 lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.

loading...
DISTRIBUIȚI