Ce se va intampla cu noi in 20 de ani! Previziunea sumbra a unui om de stiinta foarte respectat!

2750
0
DISTRIBUIȚI

Un om de ştiinţă în vârstă de 92 de ani care a prevăzut, încă din anii 1960, schimbările climatice ce vor avea loc în prezent, are o previziune sumbră privind viitorul. Acesta spune că până în anul 2020 condiţiile meteo extreme vor fi ceva normal, iar în 2040, mare parte din Europa va fi ca Sahara, iar părţi din Londra vor ajunge sub ape.

Mai mult, James Lovelock spune că este prea târziu pentru toate măsurile ecologiste pe care le luăm acum, precum reciclarea, şi că acestea ar fi avut efect dacă ar fi fost demarate în 1967.

În opinia sa, încălzirea globală a trecut de punctul critic, iar o catastrofă este acum iminentă.

„Au fost şapte dezastre în istoria omenirii pe pământ, toate foarte asemănătoare cu cel care urmează să se întâmple. Cred că aceste evenimente separă grâul de neghină. Optimismul meu îşi are sursa în faptul că eu cred că, într-un final, pe această planetă va trăi un om care să o înţeleagă şi care va putea să trăiască aşa cum trebuie”, a spus James Lovelock pentru The Guardian.

Întrebat de jurnaliştii britanici care este sfatul său pentru restul omenirii, James Lovelock a avut un răspuns surprinzător:

„Bucuraţi-vă de viaţă până mai puteţi. Pentru că, dacă sunteţi norocoşi, va mai dura 20 de ani până când totul se va duce de râpă!”

James Lovelock este unul dintre cei mai respectaţi oameni de ştiinţă din Marea Britanie, chiar dacă este un singuratic, şi a ajuns celebru pentru teoria sa intitulată „Gaia”, care spune că Pământul este un super-organism care se repară singur. Deşi teoria sa a fost luată în derâdere iniţial, acum stă la baza cercetărilor ştiinţifice în domeniul schimbărilor climatice.

Sursa: voceatransilvaniei.ro

loading...
DISTRIBUIȚI