CEL MAI BĂTRÂN OM din lume a dezvăluit SECRETUL longevității sale! De Anul Nou a împlinit FABULOASA vârstă de 146 de ani!

1310
0
DISTRIBUIȚI

Mbah Gotho este cel mai bătrân om din lume. Indonezianul și-a sărbătorit pe 31 decembrie cea de 146-a aniversare. Bărbatul spune că răbdarea este cheia unei vieţi lungi.

Mbah Gotho are documente care atestă că s-a născut la data de 31 decembrie 1870. Bărbatul trăieşte într-un sat din provincia Java centrală, iar autorităţile confirmă autenticitatea actelor sale. Astfel, el deţine titlul de cea mai vârstnică persoană din lume. Anterior, acest titlu i-a revenit franțuzoaicei Jeanne Calment, care a murit la vârsta de 122 de ani.

El și-a petrecut aniversarea alături de nepoții săi, după ce, a supraviețuit fraţilor săi, celor patru soţii şi copiilor pe care i-a avut cu acestea.

Petrecerea a avut loc în prezenţa nepotului său Suryanto şi a soţiei acestuia, Suwarni, care, împreună cu vecinii şi prietenii i-au cântat „La mulţi ani!” bătrânului care i-a privit zâmbind şi care a reuşit să stingă lumânările de pe tort.

Întrebat care este secretul unei vieţi îndelungate, Gotho a spus că „reţeta este răbdarea”. Bărbatul a povestit că a început să se pregătească pentru moarte încă din 1992 și că are mormântul pregătit. 

În ziua în care a împlinit 146 de ani, Mbah Gotho a spus că tot ce îşi doreşte este să moară, după ce a început să aibă nevoie de ajutor pentru a se deplasa şi a mânca. Nepoţii săi afirmă că bătrânul îşi petrece mai toată ziua ascultând programele radio, pentru că vederea i-a slăbit foarte mult.

Mai multe persoane spun că au doborât recordul lui Calment, însă vârstele lor nu au fost confirmate. Nigerianul James Olofintuyi a susţinut că are 171 de ani, în timp ce etiopianul Dhaqabo Ebba a spus că are 163, însă, fără documente care să ateste asta titlul nu le poate fi oferit.

loading...
DISTRIBUIȚI