Declarația lui Liviu Dragnea despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, depusă de PNL și USR!

994
0
DISTRIBUIȚI

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, că PNL şi USR au depus o moţiune „politicianistă, ipocrită, inutilă” care nu este decât „o notă de subsol” la discursul „slab şi răutăcios” al preşedintelui Klaus Iohannis din plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

”Mărturisesc că m-am aşteptat, cel puţin de la politicienii din PNL, la mai multă înţelepciune în aceste momente dificile. Şi eu, ca şi dumneavoastră, constatăm că ne-am înşelat. Şi PNL şi USR din păcate, alături de preşedintele Iohannis, se pare că nu sunt interesaţi decât de recâştigarea rapidă a unui biet capital politic, asumându-şi însă riscul să dezbină România”, a afirmat Dragnea de la tribună.

Aţi depus o moţiune politicianistă, ipocrită, inutilă care exprimă tot mai exasperant nemulţumirea că aţi pierdut alegerile. Această moţiunea nu este decât o notă de subsol la discursul slab şi răutăcios de ieri al preşedintelui Klaus Iohannis”, a acuzat Liviu Dragnea.

Cele două Camere ale Parlamentului s-au reunit miercuri, de la ora 12.00, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură PNL-USR împotriva Cabinetului Grindeanu, provocată de modificările la legile penale promovate de Guvern. Demersul este susţinut de PMP, în timp ce UDMR a anunţat că se va abţine de la vot.

 

loading...
SURSĂromaniatv.net
DISTRIBUIȚI