Dispozitivul secret care sfidează regulile fizicii. A fost inventat de un român şi funcţionează fără oprire de 68 de ani

1142
0
DISTRIBUIȚI

Celebra pilă Karpen, un fel de „perpetuum mobile” energetic inventat de reputatul inginer fizician Nicolae Vasilescu-Karpen, poate fi văzută la Muzeul Tehnicii „Dimitrie Leonida” din Bucureşti. Se spune că ea ar fi inspirat tehnologia spaţială secretă a NASA. Oamenii de ştiinţă au afirmat că un astfel de dispozitiv „nu poate exista”.

Una dintre cele mai valoroase piese din colecţia Muzeului Tehnicii „Dimitrie Leonida” din Bucureşti are o poveste pe cât de uluitoare, pe atât de controversată. Este vorba despre celebra pilă Karpen, opera reputatului inginer fizician român Nicolae Vasilescu-Karpen, care nici măcar n-a putut fi expusă până acum câţiva ani, din cauza lipsei capacităţii fizice a muzeului de a-i asigura securitatea. Construită în anul 1950 (brevetul fusese obţnut de fizicianul român încă din 1924), pila Karpen este un fel de generator de electricitate care de 68 de ani funcţionează fără să i se adauge ceva şi fără să fie alimentat în vreun fel cu vreun tip de energie. După o perioadă în care Nicolae Vasilescu-Karpen a încercat, fără succes, să convingă comunitatea ştiinţifică mondială că a inventat un „perpetuum mobile” în domeniul electric, dispozitivul a ajuns în patrimoniul Muzeului Tehnicii, conducerea acestuia preferând să o ţină într-un seif de teamă că ar putea fi furat. În cele din urmă, începând cu 2013, pila este din nou expusă publicului, iar specialiştii în fizică spun că ea funcţionează şi acum, la 68 de ani de la contruire.

Ce este o pilă electrică?

Potrivit unei descrieri sumare, o pilă electrică este un dispozitiv electrochimic (o baterie) ce transformă energia rezultată dintr-o reacţie chimică în energie electrică. Este vorba de generare de electroni şi de asigurarea circulaţiei lor într-un anumit sens. La origine, termenul desemna un element unic format din doi electrozi şi un electrolit. Areheologii au descoperit pile electrice ce au funcţionat în urmă cu peste două milenii (cum ar fi cele din Bagdad). În epoca modernă, cercetarea privind pilele începe cu experimentele lui Luigi Galvani (1786) sau Alessandro Volta (1799). De atunci, foarte mulţi alţi savanţi au contribuit la perfecţionarea pilelor: John Daniell (1836), Wiliam R.Grove (1839), Gaston Plante (1859), Georges Leclanche (1866), Hermann von Helmholtz (1879), Thomas Edison (1901) – şi enumerarea poate continua cu zeci şi sute de cercetători. Interesant este însă că nicio istorie a pilei electrice, fie scrisă de români, fie scrisă de oricine altcineva,  nu îl aminteşte pe Nicolae Vasilescu-Karpen, deşi acesta a efectuat o importantă muncă de pionierat în  domeniul elasticităţii, termodinamicii, electrochimiei şi a ingineriei civile şi a fost membru titular al Academiei Române. Mai mult, el a inventat celebra pilă „veşnică”.

„Nu poate exista”, dar produce energie şapte decenii Cu toate că inedita „baterie” creată acum 68 de ani încă mai produce curent cu tensiune constantă de 1 volt, unii dintre specialiştii care au analizat invenţia de-a lungul timpului au afirmat că pila „nu poate exista”, deoarece pune sub semnul întrebării principiul al doilea al termodinamicii. Conform lucrării „Termodinamică tehnică – Teorie şi aplicaţii, Vol.1, 1998 (autor Nicolae Băran ş.a.), amintitul principiu precizează condiţiile în care are loc transformarea energiei termice în energie mecanică. „El are un caracter calitativ, arată sensul în care se produc spontan transformările, fără să se refere la cantităţile de energie schimbate. El este o particularizare a principiului general al schimburilor de energie, conform căruia transformările spontane de energie se realizează de la potenţialul mai înalt spre potenţialul mai scăzut”, se menţionează în amintita lucrare.

Controversele legate de invenţie au fost multiple. Spre exemplu, există oameni de ştiinţă care au concluzionat că pila Karpen funcţionează folosind exclusiv energia termică a mediului ambiant, în vreme ce alţii au spus că este un paradox care ar putea avea la bază un truc. În literatura de specialitate, pila Karpen se întâlneşte (foarte rar) şi sub denumirea de pila K sau pila VK. Specialiştii spun că ne găsim în faţa unei pile de concentraţie, în pofida faptului că inventatorul a denumit-o „pilă termoelectrică cu temperatură uniformă”. Totuşi, spre deosebire de ceea ce definim, de regulă, ca fiind o pilă de concentraţie (care are două vase cu electrolit de concentraţii diferite) pila Karpen este alcătuită din două pile legate în serie. Acestea alimentează un minimotor galvanometric care acţionează o paletă conectată la un comutator, astfel că, la fiecare jumătate de rotire, paleta deschide circuitul, pentru ca, la a doua jumătate de rotaţie, să-l închidă. Timpul de rotaţie era calculat în aşa fel încât pilele să aibă timp de reîncarcare, respectiv pentru refacerea polarităţii, în perioada cât circuitul era deschis.

Motorul si paletele au drept scop demonstrarea faptului că pilele furnizează energie electrică. Este din aur şi platină neagră Pila Karpen are electrozi din aur (lucios) şi platină neagră (poroasă) cufundaţi în acid sulfuric de înaltă puritate. Unii specialişti spun că a fost catalogată ca pilă de concentraţie fie dintr-o înţelegere greşită a fenomenului, fie din necunoaştere. Se mai vorbeşte de o dezinformare intenţionată în legătură cu principiul de funcţionare, scopul fiind cel de a nu putea fi reprodusă şi utilizată pe scară largă. Există chiar şi o teorie cum că mecanismul revoluţionar este folosit de agenţii spaţiale şi în aplicaţii militare. Cel care a lansat această ipoteză este profesorul Ionel Solomon (preşedintele Societăţii Franceze de Fizică în perioada 1973-1974) care şi-a exprimat convingerea că oamenii s-au folosit de Pila Karpen pentru a ajunge pe Lună.

loading...
DISTRIBUIȚI