Imagini SCANDALOASE! Infirmiere filmate mâncând semințe lângă un pacient cu arsuri grave, care le cere ajutorul!

40
0
DISTRIBUIȚI

Imagini scandaloase surprinse în incinta Spitalului Județean de Urgență din Vaslui, acolo unde mai multe infirmiere au fost filmate mâncând semințe, în timp ce un pacient cu arsuri grave este ținut pe targă.

Bărbatul a ajuns la urgențe după ce s-a opărit cu apă clocotită. Cadrele medicale i-au acordat în primă fază îngrijirile necesare, iar pentru că starea acestuia era gravă, medicii au decis să-l interneze și a fost trimis la secția de Prelucrări Sanitare, acolo unde urma să se schimbe de haine și trasferat într-un salon.

Ajuns acolo, bărbatul a dat peste indiferența infirmierelor, care spărgeau de zor semințe la câțiva pași de el.

N-am pățit în viața mea așa ceva”, sunt cuvintele pacientului, enervat la culme de atitudinea asistentelor.

loading...

Rudele bărbatului povestesc că au fost nevoite să aștepte câteva zeci de minute până când asistentele i-au adus pijamale și l-au transferat într-un salon.

Am așteptat vreo 15-20 de minute până i-au adus pijamalele. S-a schimbat, iar după aia infirmierele și-au reluat activitatea de a mânca semințe. Pe cât de profesionist s-au purtat medicii și asistentele de la Urgențe, pe atât de urât s-au purtat cele două infirmiere”, au precizat rudele pacientului, potrivit vremeanoua.ro.

loading...
SURSĂstirileprotv.ro
DISTRIBUIȚI