IMPORTANT! Statul român OFERĂ BANI celor care își construiesc sau renovează o casă! Care sunt DOCUMENTELE NECESARE!

117
0
DISTRIBUIȚI

Români pot beneficia de bani pentru construirea sau renovarea unei case cu materiale ecologice prin programul “Casa Verde” şi “Casa Verde Plus.

,,Prin acest program, românii pot face trecerea sau completarea sistemelor de încălzire pe care le au acasă cu cele care utilizează energie regenerabilă, respectiv panouri solare sau pompe de căldură. Pentru panouri solare, populaţia primeşte o finanţare de 6.000 de lei, este suficientă pentru achiziţia unui sistem care să asigure apa caldă menajeră într-o casă standard. Am alocat pentru populaţie 50% din bugetul total al programului, (…) care însumează 138 de milioane de lei. Acestă sumă va fi distribuită unitar, în toate judeţele ţării, iar populaţia va depune şi va semna contractul de finanţare la Agenţia de Protecţie a Mediului din judeţul respectiv”, a declarat ministrul Mediului, Cristiana Paşca-Palmer.

Pentru cei care îşi vor monta pompe de căldură, Ministerul Mediului propune decontare până la 8.000 de lei, ceea ce poate reprezenta aproximativ 70-80% din costul de cumpărare şi instalare, susţin reprezentanţii Ministerului Mediului.

Programul prevede finanţare şi pentru administraţiile locale care vor investi în panouri fotovoltaice, turbine eoliene, pompe de căldură, sau sisteme care utilizează biogazul pentru a produce energie electrică. Astfel, localităţile cu peste 100.000 de locuitori ar putea accesa până la patru milioane de lei, cele care au între 50.000 şi 100.000 locuitori pot beneficia de o finanţare maximă de trei milioane de lei, aşezările cu o populaţie cuprinsă între 20.000 şi 50.000 de persoane pot primi cel mult două milioane de lei, iar localităţile care numără între 2.000 şi 20.000 de oameni ar putea beneficia de cel mult un milion de lei. Şi administraţiile locale ale comunelor sau satelor, care au mai puţin de 3.000 de persoane, vor putea accesa până la 500.000 de lei, pentru a monta panouri fotovoltaice sau pompe de căldură.

A doua componentă a proiectului de finanţare pentru eficienţă energetică este programul Casa Verde Plus. Aceasta prevede ca Ministerul Mediului să acorde finanţare românilor care îşi construiesc sau renovează locuinţele folosind termosisteme din materiale ecologice, sisteme de acoperişuri verzi, sisteme de monitorizare şi eficientizare a consumului de energie, apă, gaz, precum şi sisteme eficiente de iluminat pe bază de led, cu un consum redus de energie şi durată de viaţă superioară.

loading...

Pentru persoanele fizice, finanţarea este de până la 40.000 de lei, singura condiţie fiind ca materialele folosite să fie pe lista celor ,,prietenoase” cu mediul înconjurător.

,,Românii pot folosi aceşti bani pentru a-şi izola casele cu materiale ecologice cum ar fi: cânepa, lâna, vata minerală bazaltică, pluta, perlitul, celuloza sau zidăria din cânepă şi var”, a declarat Cristiana Paşca-Palmer, fostul ministru al Mediului.

Cum se acorda finanțarea?

Finantarea se acorda sub forma unei prime de eficienta energetica in valoare de maxim 40 000 lei, aferenta cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 120lei/mp izolat si finisat, pentru izolarea constructiilor noi si pentru izolarea constructiilor existente; in cadrul Programului, solicitantul poate beneficia de o singura prima de eficienta energetica; eventualele diferente pâna la acoperirea integrala a costurilor pentru componentele vizate de prezentul Ghid, precum si cheltuielile neeligibile, vor fi suportate de catre beneficiar din surse proprii; dosarele vor fi acceptate in limita fondurilor disponibile in ordinea inregistrarii la sediul Autoritatii.

Programul integral are 198 milioane de lei, dintre care 93 de milioane sunt pentru programul clasic, de înlocuire a sistemelor de încălzire şi 45 milioane lei pentru partea de materiale de construcție ecologică. Pentru persoanele fizice, banii alocați prin program ar putea ajunge pentru circa 10.000 de persoane.

O persoană fizică poate primi o finanțare de 6.000 de lei pentru achiziţia unor panouri solare care să asigure apa caldă menajeră, adică 100% din costuri. În cazul achiziţiei unei pompe de căldură, finanțarea ajunge la 8.000 de lei, adică 70-80% din costurile totale pentru că panourile solare vor putea fi finanțate în proporție de 100%.

Asociaţiile de locatari nu vor putea, încă, să acceseze acest program pentru că este o interpretare juridică din cauza căreia nu o pot face. Lucrăm şi la aceasta”, spunea ministrul Mediului.

loading...
SURSĂinfoalert.ro
DISTRIBUIȚI