O SECRETARĂ din Satu Mare a ajuns să CÂȘTIGE MAI MULT decât Președintele Iohannis! Salariul pe care îl primește este FABULOS!

107
0
DISTRIBUIȚI

Salariul pentru o secretară din Satu Mare a stârnit controverse deoarece depășește 23.000 de lei. Eva Sava din comuna Păuliș a ajuns să câștige mai mult decât președintele Klaus Iohannis, după ce ar fi încasat ilegal zeci de mii de lei. Neregulile au ieșit la iveală în urma unui control al Curții de Conturi, care scoate la ievală că și edilul, viceprimarul și un polițist local au primit nejustificat zeci de mii de lei.

„Este de-a dreptul o anomalie pe care eu, sincer vă spun, nu pot să mi-o explic. Astfel de anomalii au mai fost și în alte luni, spre exemplu s-a ajuns într-o altă lună la 23 de mii de lei net.”, a declarat Zenoviu Bontea, primarul comunei Păulești, jud. Satu Mare.

Zenoviu Bontea a ajuns primarul comunei Păulești din Satu Mare în iunie anul trecut. Edilul susține că s-a crucit după ce a aflat despre sumele uriașe primite ilegal, semnalate de controlul Curții de Conturi.

„Spre exemplu, în februarie 2016, secretara comunei Păulești, doamna Sava Eva, a încasat 19.000 lei.”, a explicat primarul, pentru Digi24.ro.

Doar secretara primăriei a încasat, nejustificat, peste 230.000 de lei. Secretara Eva Sava se apără și spune că banii i se cuveneau. „Dacă se verifică actele atunci trebuie să reiasă că eu, pe lângă salariu, am primit retroactiv bani pentru proiect. Atât comentez, nimic altceva”, a precizat, pentru sursa citată, Eva Sava, fosta secretară a comunei Păulești, jud. Satu Mare.

loading...

Jumătate reprezintă sporuri și indemnizații de conducere, în vreme ce cealaltă jumătate sunt alte sume, arată documentele Curții de Conturi. „A susținut că ar fi luat sporuri pentru administrarea fondurilor europene, dar pentru aceasta trebuia să aibă niște ștate, niste pontaje, așa zice legea, ori acelea nu există”, a menționat edilul Zenoviu Bontea

Curtea de Conturi a scos la iveală și faptul că de banii încasați în mod nejustificat au mai beneficiat fostul primar, viceprimarul, un polițist local, dar și fiul contabilei Primăriei de la acea vreme. În acest caz, prejudiciul depășește 100.000 de lei.

„Trebuie luată contabila, trebuie întrebat cum a fost pontat, trebuie întrebat cum a fost socotit, secretara, contabila și ei știu mai bine. Eu în 2015-2016 am fost internat de vreo 6-7 ori la spital și am și cam lipsit”, a precizat, pentru sursa citată, Iosif Nagy, fostul primar al comunei Păulești, jud. Satu Mare. După primirea deciziei Curții de Conutri, Primăria din Păulești va începe procedura prin care își va recupera banii, scrie libertatea.ro

loading...
SURSĂaktualnews.ro
DISTRIBUIȚI