Prima REPLICĂ dată Coreei de Nord! ORDIN FĂRĂ PRECEDENT! Au fost LANSATE OPT BOMBE!

419
0
DISTRIBUIȚI

Gestul liderului nord-coreean Kom Jong-Un, care a stârnit revoltă în rândul puterilor lumii, a avut parte și de prima replică.

Preşedintele Coreii de Sud, Moon Jae-in, a ordonat, marţi, armatei sale să facă o demonstraţie de forţă, în ideea de a transmite un avertisment Phenianului că toate capacităţile sale militare vor fi utilizate în cazul în care statul comunist s-ar decide să atace vecinul din Sud, au relatat Yonhap şi DPA, citând un responsabil al preşedinţiei sud-coreene.

Acest ordin a intervenit la câteva ore după ce Phenianul a procedat la un tir cu rachetă balistică cu rază medie de acţiune ce a survolat Japonia.

loading...

Astfel, forţele aeriene ale Coreii de Sud au efectuat un exerciţiu care a implicat lansarea a opt bombe grele multifuncţionale MK 84 de către patru avioane de vânătoare F-15K pe un poligon din Taebaek, în apropiere de frontiera intercoreeană, în provincia Gangwon, informează Agerpres.  Preşedinţia de la Seul a convocat imediat Consiliul Naţional de Securitate (NSC) de la Seul, reuniunea fiind prezidată de consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Chung Eui-yong, pentru a dezbate eventualele reacţii la provocarea balistică nord-coreeană.  „NSC a condamnat cu fermitate Coreea de Nord pentru încălcarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU prin lansarea din nou a unei rachete balistice în pofida avertismentelor din partea comunităţii internaţionale”, a subliniat un reprezentant al preşedinţiei pentru Yonhap.  Ulterior, consilierul preşedintelui sud-coreean Chung Eui-yong a avut o convorbire telefonică cu H.R. McMaster, consilierul pentru securitatea naţională al Casei Albe, pentru a discuta măsurile comune ale aliaţilor ca urmare a celei mai recente provocări nord-coreene.  „McMaster a spus că preşedintele Donald Trump susţine pe deplin politica preşedintelui Moon faţă de Coreea de Nord şi acţiunile guvernului sud-coreean în faţa provocărilor nord-coreene”, a spus Yong.  Ministrul de externe sud-coreean Kang Kyung-wha a avut de asemenea o discuţie telefonică marţi dimineaţă cu secretarul de stat Rex Tillerson. Acesta din urmă şi-a exprimat marea dezamăgire cu privire la faptul că Phenianul a comis această provocare în pofida dialogului propus.  Cei doi şefi ai diplomaţiei au convenit, de asemenea, să elaboreze sancţiuni mai aspre la adresa Coreii de Nord şi să abordeze această provocare a Phenianului în faţa Consiliului de Securitate al ONU.

loading...
SURSĂevz.ro
DISTRIBUIȚI