Actorul Dragoş Bucur îndeamnă la proteste şi aminteşte de comunism: „Cred că ar fi bine pentru toţi să ieşim în stradă şi să nu ajungem din nou acolo“

544
0
DISTRIBUIȚI

Dragoş Bucur (41 de ani) se alătură vocilor celebre care susţin protestele şi îi îndeamnă pe români să iasă în stradă. Actorul a făcut o paralelă între comunism şi situaţia politică actuală, precizând că dacă românii nu vor lua atitudine vor ajunge să regrete.

După ce liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat că nu va demisiona din nicio funcţie în urma condamnării în primă instanţă la închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, actorul Dragoş Bucur a făcut apel la români să iasă în stradă. „Trebuie să luăm atitudine acum, altfel peste 10 ani ne vom întreba cum am ajuns acolo. #rezist“, a scris actorul pe Facebook.

De asemenea, într-o scurtă filmare, Dragoş Bucur a făcut o paralelă între regimul Ceauşescu şi conducătorii de astăzi.

„Îmi amintesc că imediat după Revoluţie şi poate chiar puţin înainte – eram mic, aveam 13 ani –, mă întrebam foarte des cum de s-a ajuns acolo. Cum a fost posibil ca un singur om sau, mai bine zis, o mână de oameni să ajungă să controleze o ţară întreagă şi cred că răspunsul este că oamenii nu au luat atitudine, oamenii nu au ajuns în acel punct încât să iasă toţi în stradă şi să spună «nu». Ei bine, cred că ar fi bine pentru toţi să ieşim în stradă şi să nu ajungem din nou acolo.“

Trebuie sa luam atitudine acum, altfel peste 10 ani ne vom intreba cum am ajuns acolo.#rezist

Publicată de Dragos Bucur pe Vineri, 22 Iunie 2018

Dragoş Bucur se alătură astfel şi altor artişti care şi-au arătat susţinerea faţă de protestele #rezist, printre care Tudor Chirilă, Oana Pellea, Marius Manole. Amintim că Liviu Dragnea a anunţat vineri seară că nu îşi va da demisia din nicio funcţie şi a garantat că „va zdrobi statul paralel“, precizând şi că nu se teme nici de preşedintele României Klaus Iohannis, nici de şeful SRI Eduard Hellvig, nici de şefa DNA Laura Codruţa Kovesi.

Însă declaraţia care a inflamat cel mai tare spiritele este cea prin care le-a cerut iertare „miilor de români care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional“, făcând referire la articolul despre abuzul în serviciu din Codul Penal. Dragnea, în jurul căruia membrii PSD au făcut scut după condamnare, a fost însă contrazis de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSNAP), care a comunicat că la începutul anului 2018 în puşcăriile din România erau 73 de condamnaţi pentru abuz în serviciu şi nu „mii“.

loading...
DISTRIBUIȚI