De ce nu cere PSD-ALDE și desecretizarea informațiilor referitoare la privatizările din România?

1027
0
DISTRIBUIȚI

În timp ce Serviciul Român de Informații, Direcția Națională Anticorupție sau Parchetul General au făcut publice marele protocoale care s-au dovedit a fi făcute în spiritul legii, fără să conțină texte sau fragmente dubioase, Inspecția Judiciară (cârpa ministrului Justiției, TuDorel Toader) s-a făcut că plouă. Aceștia, cu greu au acceptat să demareze procedura de desecretizare a protocolului de colaborare încheiat cu SRI.

Și dacă tot suntem la capitolul desecretizări, dacnews.net solicită public majorității parlamentare PSD-ALDE, cât și celorlalte partide, să demareze procedurile legale pentru desecretizarea informațiilor cu privire la marile privatizări. Dacă tot nu ne ajută cu nimic amnistia și grațierea și îi ajută doar pe cei ce au comis fapte de corupție, privatizările reprezintă un subiect de un mare interes public.

O țară întreagă este nerăbdătoare să afle care sunt criteriile, calculele și cui îi aparțin deciziile cu privire la vânzarea cu doar 45 de milioane de dolari a zăcământului petrolier NC 115 din prolificul bazin Murzuk din Libia, pe care regimul Ceaușescu ni-l lăsase moștenire. De ce guvernul Văcăroiu a decis să vândă la o sumă ridicolă un perimetru cu rezerve de petrol estimate la 1,5-2 miliarde de barili, potrivit unor cifre apărute în spațiul public, valorând zeci de miliarde de dolari la prețurile actuale?

De ce să nu fie desecretizate informațiile cu privire la vânzarea fabricii ARO la preț de apartament? În ciuda comenzilor, fabrica acumulează datorii. Inexplicabil, statul impune un preț de vânzare mult sub cel de producție, iar diferența este acoperită cu fonduri de la buget. Până în 1996, când Aro intră în colaps. Cu datorii de 30 de milioane de dolari și zguduită de tunul Valeologia, fabrica mai primește o lovitură: Guvernul închide conducta cu bani, nu mai plătește pierderile și lasă uzina să se descurce singură. Soluția găsită de conducere este să concendieze 1.000 de angajați.

Jaful continuă la Aro și după instalarea Guvernului Ciorbea, sub o formă mai subtilă. De data aceasta se fură prin firme-căpușă protejate chiar de directorii fabricii. Rețeta este simplă: înglodată în datorii, uzina nu mai primește credite de la nici o bancă. Dar, în numele ei se împrumută firmele căpușă care primesc în schimbul banilor mașini la preț de nimic, pe care mai apoi le vând de trei patru ori mai scump.

Jaful cu acte în regulă și firmele-căpușă aruncă Aro într-o situație imposibilă. În anul 2002, uzina nu mai are bani nici de salarii, după ce toate Guvernele încercaseră, pe rând, să găsească soluții. Guvernul Năstase scoate uzina la privatizare. Data de 26 septembrie 2003 reprezintă sfârșitul pentru uzina Aro. Statul român o vinde pentru prețul infim de 150.000 de dolari firmei Cross Lander, al cărei patron este John Perez. Măreața uzină, mândria României comuniste, face pentru autoritățile României capitaliste cât un apartament mai răsărit în București.

Poate PSD-ALDE își face curaj și cere desecretizarea informațiilor cu privire și la privatizarea industriei siderurgice. Până la urmă, politicienii de bună credință care nu au nimic de ascuns sau de protejat ar trebui să demareze procedurile de desecretizare ale tuturor privatizărilor făcute de statul român.

loading...
DISTRIBUIȚI