Iată cum e să-ți duci copilul în clasa I, în Finlanda. Descoperă experiența șocantă a unei mame!

1779
0
DISTRIBUIȚI

O prietenă de-a mea, care s-a mutat anul trecut în Finlanda și-a dus recent copilul în clasa I. A avut emoții, s-a pregătit așa cum se cuvine la noi și ulterior și-a împărtășit impresiile:

„Pe 14 august, la ora 9:00, elevii și părinții lor se adună în fața școlii. Primul șoc a fost când mi s-a creat impresia că majoritatea cum s-au trezit, așa au venit. Fiul meu era în sacou, cu papion și un buchet de flori în mână, parea a fi un artist invitat la concert. Nimeni, în afară de noi nu a oferit flori profesoarei. Nu au fost nici baloane, nici cântece și nici alte semne de sărbătoare. Directoarea școlii a ieșit în fața elevilor din clasele 1-4 ( cei mai mari învață în alt edificiu), a spus câteva cuvinte de salut, a citit lista elevilor și care și în ce clasă merge și cu asta s-a încheiat toată „ceremonia”.

Toți imigranții au fost distribuiți în aceeași clasă: suedezi, indieni, englezi, estonieni, români și ruși. Profesoara lor finlandeză este ajutată de 3 translatori.

Un alt șoc, deja pozitiv, a fost faptul că părinții nu trebuie să cumpere nimic dintre cele necesare pentru copii la școală. Copiilor li se oferă absolut tot: de la ghiozdan, până la ascuțitoare, iar pe lângă asta șlapi și prosop pentru orele de înot. De la părinți nu se cere absolut nimic. Li se spune tuturor: „totul e bine, copilul dvs. este minunat”. Unicul lucru de care sunt interesați este dacă petrecem suficient timp cu copilul.

Al treilea lucru impresionant a fost cantina. Pe site-ul școlii este publicat meniul pentru o lună înainte, copilul singur alege ce vrea să mănânce din ceea ce i se propune, profilul său pe pagina web a școlii are „un coș” unde se selectează ceea ce va mânca. Meniul este adaptat oricăror necesități ale copilului, se respectă orice dietă, există și meniuri pentru vegetarieni, este suficient ca părinții să spună despre asta.

Alte detalii neobișnuite:

-Teritoriul din jurul școlii nu este îngrădit, la intrare nu exită agenți de securitate. Majoritatea școlilor au sisteme automatizate de încuiere a ușilor de la intrare. Este imposibil să intri în școală, fără programare.

-Copiii nu sunt obligați să stea în bănci, pot sta jos, pe covor sau în fotolii ( în școlile pentru copii mai mari).

-Nu există formă școlară și nici anumite cerințe în ceea ce privește ținuța. Poți aduce copilul și în pijama.

-Când afară e cald, deseori lecțiile se desfășoară sub cerul liber, chiar pe iarbă. În timpul pauzelor, copiii din clasele mai mici ies afară neapărat, cel puțin pentru 10 minute.

-Teme de acasă se dau foarte rar. Copiii trebuie să se odihnească. Părinților nu li se permite să facă temele împreună cu copiii, ca alternativă se recomandă vizitele de familie la muzeu, pădure sau piscină.

-Copiii nu sunt invitați în fața clasei ca să răspundă tema de acasă. Profesorul merge printre bănci și privește în caietele lor, verificând totodată cum se descurcă cu sarcina propusă.

-Copiilor li se permite să scrie în caiete cu creionul și să șteargă orice. Chiar și profesorul poate verifica cu creionul.”

loading...
DISTRIBUIȚI