Poliţiştii locali din Buzău refuză să susţină testările fizice care i-ar putea lăsa fără locuri de muncă

914
0
DISTRIBUIȚI

Este agitaţie mare printre poliţiştii locali din municipiul Buzău, pe care autorităţile locale îi obligă zilele acestea la probe sportive menite să-i elimine pe cei mai leneşi dintre ei. Agenţii chemaţi luni, 20 august, la terenul de atletism au refuzat să dea testul, invocând argumente organizatorice dar şi legislative.

Printr-o hotărâre a Consiliului Local, adoptată în luna mai a acestui an, autorităţile locale au decis ca personalul contractual din Poliţia Locală Buzău să treacă printr-o serie de examene menite să testeze condiţia fizică a poliţiştilor locali.  Conform HCL 120 din 2018, dacă nu vor trece aceste probe, agenţii riscă să fie concediaţi. Mai primesc o şansă, după trei luni, după care vor fi nevoiţi să-şi caute alte joburi dacă nu fac faţă testelor.

Altfel spus, ei pot fi concediaţi dacă nici după cele 90 de zile de la primul examen nu vor depăşi baremul minim al testării sportive.   Examenele au fost programate pentru perioada 20-24 august, de la ora 8.00, la stadionul de atletism. Prin acest filtru al probelor sportive trebuie să treacă peste 200 de agenţi, dintre cei peste 400 câţi are municipiul Buzău, restul fiind funcţionari publici care scapă deciziei menţionate.  Luni dimineaţă, primul lot de poliţişti locali aflaţi în contract de muncă cu Primăria ar fi trebuit să susţină probele fizice la stadionul de atletism. Chiar dacă au venit echipaţi corespunzător pentru activitatea sportivă, acţiunea nu mai avut loc din cauza unor scăpări ale angajatorului.

În primul rând, nu au adus la faţa locului o ambulanţă cu echipaj specializat. Apoi, din comisia de examinare din care au făcut parte doi profesori de educaţie fizică a lipsit un medic de medicina muncii. La rândul lor, poliţiştii locali nu au putut prezenta adeverinţa cu menţiunea „apt pentru efort fizic”, explicând că niciun medic de familie, acolo unde au fost trimişi de angajator, nu eliberează aşa ceva. „N-am reuşit să aducem o ambulanţă la teren. Trebuie un protocol cu cei de la ambulanţă, trebuie şi plătit acest serviciu, a fost o încurcătură la mijloc. În plus, niciun poliţist local nu a venit la teren cu adeverinţa medicală. Nu vreau să mă pronunţ dacă aceştia vor fi sancţionaţi sau nu”, a declarat Eduard Pistol, secretarul Primăriei.

Reprezentanţii primăriei Buzău îi acuză pe poliţiştii locali chemaţi să dea probele sportive că încearcă pe toate căile să boicoteze demersul care ar putea genera concedierea a minimum o sută de poliţişti locali.   La rândul lor, agenţii de la ”locală” spun că au motive serioase să refuze participarea la probele sportive impuse de autorităţi, întrucât vin printr-o hotărâre care nu are avizul de legalitate al Prefecturii şi contravine legislaţiei muncii. Este motivul pentru care poliţiştii locali au contestat actul administrativ la Tribunalul Buzău, prima înfăţişare în proces fiind programată la sfârşitul lunii august.

Citeste mai mult: adevarul.ro

loading...
DISTRIBUIȚI