Se întorc NINSORILE! Anunțul făcut în urmă cu puțin timp de ANM! Vezi zonele vizate!

230
0
DISTRIBUIȚI

Cod galben de ninsoare şi vânt puternic! Care sunt zonele afectate

Vremea s-a mai încălzit în ultimele zile, însă acum meteorogii au revenit cu veşti nu tocmai plăcute, întrucât tocmai au emis o avertizare de ninsoare şi vânt în mai multe judeţe ale ţării.

Astfel, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a fost emis cod galben de vânt puternic, care va sufla cu până la 100 de kilometri pe oră. Această avertizare este valabilă în zonele montane din judeţele Neamţ şi Suceava, până astăzi, la ora 19.00. De asemenea, în aceleaşi zone, zăpada va fi spulberată.

În zona montană înaltă, la peste 1500 m, vântul va avea intensificări, ce vor atinge şi depăşi la rafală viteze de 90 – 100 km/h care vor spulbera zăpada.

PROGNOZA METEO pe două săptămâni: Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

MUNTENIA

Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă a anului. Mediile regionale ale maximelor termice se vor încadra între 6 și 13 grade, iar ale celor minime între -4 și 1 grad. Ulterior, regimul termic va deveni apropiat de cel climatologic specific perioadei, și va fi caracterizat, în medie, de maxime cuprinse între 3 și 7 grade și minime între -5 și -2 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în intervalele 2 – 4 februarie și 6 – 11 februarie.
TRANSILVANIA

În prima săptămână de prognoză, vremea va fi mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă. Mediile regionale ale temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 8 grade, iar cele minime între -5 și -1 grad. Ulterior, vremea va intra intr-un proces de răcire, astfel că regimul termic va fi caracterizat de valori comparabile cu mediile climatologice specifice perioadei, rerspectiv maxime diurne de 1… 5 grade și minime nocturne de -8 … -5 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilorva fi mai ridicată în perioada 1 – 4 februarie, când acestea pot fi moderate cantitativ, dar și după data de 6 februarie.

MOLDOVA

Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea va fi caldă. Mediile regionale ale temperaturilor maxime vor fi cuprinse între 4 și 9 grade și între -3 și 2 grade a minimelor nocturne. În cea de-a doua săptămână, valorile termice vor scădea ușor si treptat, apropiindu-se de cele climatologic specifice perioadei spre sfârșitul intervalului de prognoză. În medie, maximele se vor încadra între 0 și 4 grade, iar minimele între -6 și -4 grade. Temporar, vor fi precipitații, în general slabe cantitativ, după data de 2 februarie, cui o probabilitae mai ridicată ca acestea să se semnaleze pe spații mai extinse în zilele de 2 – 3 februarie și în perioada 6 – 10 februarie.

OLTENIA

În primele două zile de prognoză vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, cu o medie a temperaturilor maxime de 12…13 grade. Până spre mijlocul celei de a doua săptămâni, regimul termic se va menține peste cel specific acestei perioade, deși tendința generale a valorilor termice diurne va fi în scădere până la o medie a maximelor, pe întreaga regiune, de 6 grade. Între 8 și 11 februarie procesul de răcirea va continua, astfel că se vor înregistra valori specifice perioadei, media regională a meximelor diurne urmând a fi de 2…3 grade. Regimul termic nocturn nu va avea fluctuații semnificative pe tot parcursul intervalului de prognoză, astfel că se vor înregistra, în medie regională, temperaturi minimelor cuprinse între -4 și 0 grade. Vor fi precipitații, în general slabe cantitativ, aproape în fiecare zi, începând cu data de 1 februarie.

loading...

DOBROGEA

Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă. În medie regională, se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 6 și 12 grade și minime între -1 și 3 grade. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va marca o scădere iar regimul termic va deveni apropiat de cel normal pentru această perioadă cu maxime, în medie, cuprinse între 2 și 7 grade și minime între -3 și 1 grad. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în intervalele 2 – 4 februarie și 6 – 11 februarie.

BANAT

În prima săptămână de prognoză, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru acestă perioadă a anului. Media regională a temperaturilor maxime va fi de 4 …11 grade și de -2 … 3 grade a celor minime. În a doua parte a intervalului de prognoză, temperatura aerului va marca o scădere, astfel încât regimul termic se va apropia de cel climatologic specific perioadei. Media regională a maximelor termice va fi de 4…7 grade, iar cea a minimelor nocturne de -4…-1 grad, valorile mai scăzute urmând a se înregistra spre sfârșitul intervalului. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată începând cu data de 1 februarie, iar în perioadele 1 – 4 și 6 – 9 februarie se pot înregistra cantități de precipitații mai însemnate.

CRIŞANA

Pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru acestă perioadă a anului. În medie, la nivelul întregii regiuni, se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 4 și 10 grade și minime între -3 și 3 grade. În a doua parte a intervalului de prognoză, o scădere de temperatură va conduce la un regim termic apropiat de cel specific climatologic acestei perioade. Astfel, în medie, vor fi maxime termice cuprinse între 3 și 7 grade și minime între -5 și -1 grad, cu cele mai coborâte valori spre sfârșitul intervalului. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi în creștere după data de 1 februarie. Acestea se vor semnala pe arii mai extinse și vor fi, posibil, însemnate cantitativ în zilele de 1 și 2 februarie, precum și în perioada perioada 6 – 9 februarie.

MARAMUREŞ

În prima săptămână de prognoză, vremea va fi caldă. În medie regională, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 8 grade, iar cele minime între -4 și -2 grade. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va scădea, astfel că regimul termic se va apropia de cel climatologic specific perioadei, iar media regională a temperaturilor maxime va fi de 2 … 5 grade și a minimelor de -7 …-4 grade. Temporar se vor semnala precipitații pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar cu o probabilitate mai mare ca acestea să se înregistreze pe spații extinse și să fie mai însemnate cantitativ în perioada 1 – 4 februarie și, posibil, între 6 și 9 februarie.

LA MUNTE

Valorile termice nocturne vor fi negative, pe întreg intervalul de prognoză, iar cele diurne ușor pozitive doar în zilele de 29 ianuarie și 1 februarie și, în general, sub limita de îngheț, în restul timpului. În medie, în prima săptămână, temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 2 grade, iar cele minime între -9 și -2 grade, iar pe parcursul celei de-a doua săptămâni vor fi maxime între -4 și 0 grade și minime între -10 și -6 grade. Temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a intervalului, cu o probabilitatea mai mare de semnalare a acestora în perioadele 1 – 4 și 6 – 10 februarie.

loading...
SURSĂSursa
DISTRIBUIȚI