VESTE-ȘOC în cazul femeii care s-a SINUCIS împreună cu copiii, aruncându-se în fața TRENULUI! CINE era de fapt FEMEIA!

98
0
DISTRIBUIȚI

Tragedie de proporţii pe magistrala Bucureşti Constanţa, în Halta Brăneşti. O mamă şi trei copii au murit după ce s-au aruncat în faţa trenului. Asupra femeii a fost găsit un bilet de adio.

„Îmi pare rău, nu mai suportam suferința!”, ar fi scris femeia în mesajul de adio, pe o foaie ruptă dintr-o agendă, potrivit unei televiziuni de știri.

Cumnatul femeii a declarat, pentru Antena 3, că aceasta era însărcinată și că rudele ei nu au acceptat niciodată căsătoria cu soțul ei, care era de etnie romă.

”La început, când s-au cunoscut, nu au fost de acord părinții ei. Era mai tăcută. Vorbea doar cu noi. Era mai timidă, rușinoasă. (…) Era însărcinată. Ce știu de la fratele meu, acum vreo lună de zile m-a rugat să îl împrumut cu niște bani. Nu voia să mai facă un copil. Nu am avut bani atunci să îl ajut. Și a spus atunci, uite, Robert, din cauza ta trebuie să lăsăm și copilul asta. Oricum, așa vrut Dumnezeu”, a spus cumnatul femeii.

Potrivit Antena 3, femeia ar fi înaintat o acțiune de divorț în 2009, din cauza soțului gelos, însă a renunțat la ea. Mai mult, oamenii din localitate susțin că aceasta își dorea să pună capăt unei hărțuiri.

O ambulanță a fost chemată la fața locului pentru a acorda îngrijiri mamei femeii care s-a aruncat în fața trenului, împreună cu cei trei copii.

Fratele femeii care s-a aruncat în fața trenului: Nu avea supărări!

”Nu știu nimic. Eu ieri am venit de la mare. Era acasă. Se înțelegea bine cu bărbatul ei. Avea trei fete. Nu era însărcinată. Poate, ferească Dumnezeu, e vorba de altcineva”, a spus bărbatul, în exclusivitate pentru Antena 3.

Purtătorul de cuvânt al IGP, Georgian Drăgan, a declarat că femeia care s-a aruncat în fața trenului, împreună cu cei trei copii ai săi, cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani, a fost identificată.

La nivelul Ministerului Transportului a fost inițiată o celulă de criză, a anunțat secretarul de stat Dragoș Titea, într-o intervenție telefonică la Antena 3. Din celula de criza, constituită la nivel ministerial, fac parte: Răzvan Cuc – Ministerul Transporturilor, Dragoş Titea – secretarul de stat coordonator al domeniului feroviar, şi reprezentanţi ai instituţiilor implicate – CFR Călători, CFR Infrastructură, AFER şi AGIFER.

loading...

Martor: ”Am văzut un copil de cinci-șase ani agățat de un tampon al locomotivei. E cumplit”

Un alt martor a declarat, la Antena 3, că în această zonă se produc frecvent astfel de evenimente. ”Unii sunt neatenți, alții se aruncă”, a declarat o femeie aflată la fața locului.

Circulaţia trenurilor a fost reluată

Circulaţia trenurilor pe ruta Bucureşti – Constanţa a fost reluată, însă trenurile spre şi dinspre litoral au întârzieri. Conform reprezentaţilor IGPR, mecanicul locomotivei a fost înlocuit, însă reprezentanţii CFR au declarat ulterior că trenul a plecat cu acelaşi mecanic care conducea la momentul producerii accidentului.

CFR anunță, într-un comunicat, că în jurul orei 09:20 trenul IR 1983 București – Constanța a lovit în zona Pasărea un grup de 4 persoane și că circulația trenurilor în zonă este afectată, înregistrându-se întârzieri semnificative.

De asemenea, în urma acestui incident tragic, trenurile spre / dinspre litoral vor circula cu întârzieri: pasagerii trenului IR 1932 Oradea – Mangalia, între care se găsesc și 40 minori, primesc de la personalul feroviar apă, fructe, covrigei.

Managerul SABIF, Alis Grasu, a declarat anterior, la Antena 3, că în halta Brănești au fost găsite decedate două victime, o femeie și un copil de zece ani. Potrivit acesteia, din relatările celor care au intervenit la fața locului, există suspiciunea că alte două sau trei persoane sunt prinse sub roțile trenului.

Anchetatorii, care fac deja cercetări pentru identificarea persoanelor și stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, iau în considerare şi varianta unei sinucideri, pentru că printre documente a fost găsit un bilet de adio.

Mărturia unui pasager din trenul groazei

”Controlorii ne-au spus că au fost niște copii loviți. Ușile sunt închise, nu putem vedea mare lucru. Sunt mulți oameni fără locuri și holurile sunt pline”, a spus o tânără care a intrat într-o intervenție telefonică la Antena 3.

loading...
SURSĂantena3.ro
DISTRIBUIȚI