VIDEO Trei bărbaţi aflaţi într-un BMW, bătuţi măr după ce au şicanat în trafic un motociclist, care era luptător de K1!

205
0
DISTRIBUIȚI

Trei cetăţeni de etnie romă, care au şicanat şi au vrut să bată cu bâtele un motociclist în trafic pe drumul Curtea de Argeş – Piteşti, au avut parte de o mare surpriză. Motociclistul era un poliţist care a lucrat la mascaţi, a luptat în Kosovo şi în galele de K1. Doi dintre romi au fost bătuţi, iar al treilea a fugit. Cei trei s-au ales cu plângere penală pentru distrugere şi lovire.

Trei bărbaţi romi care se aflau într-un autoturism BMW s-au şicanat în trafic cu un alt participant aflat în trafic, pe motocicletă, acesta din urmă fiind un poliţist la o secţie rurală din Argeş.

La intrarea în comuna Bascov, lângă Piteşti, romii l-au blocat, i-au pus maşina în faţă, iar poliţistul a căzut cu motocicleta, moment în care şi-a rupt un deget. Cei trei bărbaţi au coborât din maşină cu bâte pentru a-l lua la bătaie, însă doi dintre ei au fost bătuţi măr, iar al treilea a fugit, fiind prins în cele din urmă. Toţi agresorii au ajuns ulterior la spital.

loading...

Poliţistul a lucrat ani de zile în Trupele Speciale, a fost luptător K1, fostă gardă de corp pentru un judecător care ancheta crimele din Kosovo şi pe care l-a însoţit în deplasările în teren, pentru cercetări sau identificare de martori.

Fost agent de la SPIR (Serviciul de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă), poliţistul este cunoscut ca practicant de arte marţiale şi luptător în competiţii de tip K1.

Cei trei romi au mai încercat să şicaneze şi alţi participanţi în trafic până la incidentul din Bascov, asta până şi-au găsit naşul în persoana poliţistului luptător K1.

loading...
SURSĂadevarul.ro
DISTRIBUIȚI